Garshuni și tiparnița de la Qozhaya

1. Araba cu litere siriace

Când araba a devenit limba de zi cu zi a Libanului, maroniții și ceilalți creștini siriaci au continuat să învețe să citească în siriacă, limba liturghiei lor. Așa că au scris limba nouă cu alfabetul pe care îl știau deja. Scrisori, însemnări, rugăciuni și chiar cărți întregi au fost scrise astfel: cuvintele sunt arabe, scrisul e siriac.

Garshuni e o fotografie a felului în care s-a petrecut arabizarea: nu o ruptură, ci o suprapunere lentă, în care limba veche a supraviețuit în mâna care o scria pe cea nouă.

2. Roma și Colegiul Maronit

În 1584 s-a deschis la Roma Colegiul Maronit, care forma preoți din Muntele Liban. Europa tipărea cărți de peste un secol, iar acolo s-au turnat și litere siriace. Învățații maroniți au adus aceste cunoștințe acasă.

3. Psaltirea din 1610

În 1610, la Mănăstirea Sfântul Antonie de la Qozhaya, în valea Qadisha, o tiparniță a tipărit Cartea Psalmilor pe două coloane: siriacă pe o parte, arabă în Garshuni pe cealaltă. A fost prima carte tipărită în Liban.

A fost prima tiparniță din Orientul Mijlociu? E adesea numită prima din lumea arabă. În Imperiul Otoman existau tiparnițe mai vechi — la Constantinopol, la sfârșitul secolului al XV-lea, și la Safed, în 1577 — dar tipăreau în ebraică. Prima tiparniță otomană în litere arabe a primit aprobare abia în 1727, la peste un secol după Qozhaya.

4. De ce contează și azi

Garshuni și tiparnița de la Qozhaya spun aceeași poveste ca și cuvintele siriace din araba libaneză: Libanul a luat araba drept limbă fără să renunțe la ce era înainte. Auzi ambele părți ale poveștii de fiecare dată când un libanez spune ēmta în loc de matā.

Alte articole utile: Siriaca din araba libaneză · Sfântul Efrem Sirul și Biserica Maronită · Alfabetul arab.